Strategia Crossover pe 2017


Pariul cu profesioniștii făcut de Crossover pentru 2017

Pentru că vrem să fim prima alegere a profesioniștilor din IT prin facilitarea accesului lor "full remote" la cele mai incitante proiecte tehnice, am gândit mai mulţi piloni prin care să ne consolidăm poziţia de "company of choice for developers". 

Construirea comunităţii de programatori Crossover se va concentra în jurul oportunităţilor de evoluţie în carieră oferite fiecărui membru al reţelei noastre, îmbunătăţirii comunicării din interiorul echipelor globale virtuale, partajării de experienţe şi bune practici şi clarificării valorilor asociate brandului nostru în fiecare regiune şi ţară în care suntem prezenţi. 

În acest scop, vom adopta un tool comun de discuţii şi vom crea canale dedicate de comunicare în Crossover care vor trece dincolo de graniţele proiectelor şi echipelor, grupate pe tehnologii de interes (comunitatea Java, comunitatea SEM sau de Front End Developeri). 

Deoarece părerea voastră contează cu adevărat în demersurile noastre continue de adaptare şi îmbunătăţire a proceselor şi instrumentelor interne de lucru menite să ne asigure performanţa şi productivitatea, vom apela mai frecvent la sondaje, chestionare şi cercetări cu privire la: 

■ programul de activitate

■ interacţiunea colaboratorilor cu hiring managerii

■ caracteristicile instrumentului nostru online de măsurare a productivităţii şi de analiză a performanţei individuale şi a echipelor WorkSmart

Vom îmbunătăţi procesul de hiring astfel încât să devină mult mai rapid, mai uşor de parcurs şi mai puţin costisitor, iar prin alternativele de evoluţie rapidă în carieră şi suportul acordat fiecărui colaborator pentru a-şi găsi oportunităţile care se potrivesc cel mai bine abilităţilor sale, vom păstra talentele în reţeaua noastră. 

 

Testarea tehnică va deveni la fel de captivantă ca o competiţie live

Vom îmbunătăţi experienţa candidaţilor la rolurile active oferite de clienţi prin introducerea elementelor tip "gamification" în procesele de testare tehnică. 

Fiecare aplicant va primi o hartă personalizată a procesului de hiring cu ajutorul căreia va şti precis unde se află în orice moment, ce etape a parcurs deja şi ce îl mai aşteaptă până la finalizarea sa. 

Candidaţii vor avea acces în timp real la statistici comparative anonimizate, realizate prin raportarea la ceilalţi concurenţi pentru acelaşi job şi la o clasificare a aplicanţilor ce va indica cine este cel mai bine clasat în acel moment, pe ce poziţie se află titularul de cont şi ce punctaj îl desparte de lider. 

Urmărim să oferim cât mai rapid rezultatele testării aşteptate de candidaţi şi să reducem efortul depus manual de echipa de evaluatori. 

Reducerea prin automatizare a timpilor alocaţi evaluării tehnice va permite concentrarea evaluatorilor pe creşterea calităţii interviurilor şi pe îmbunătăţirea, dezvoltarea şi diversificarea categoriilor de teste disponibile.  

Noile teste create vor fi mai clare şi rapide, rămânând însă concludente şi relevante pentru specificul jobului respectiv. 

De acum înainte, vom lucra mult la calitatea interacţiunilor umane dintre noi pentru a oferi acel "human touch" specific unor interviuri prietenoase, care să fie mult mai nuanţate şi empatice, să menajeze sensibilitatea candidaţilor respinşi şi să ofere temeiuri credibile şi consistente pentru situaţiile de rejectare, împreună cu sfaturi şi suport de instruire pentru reluarea testării cu şanse sporite de succes în viitor. 

 

Îi vom crea încă de la început fiecărui colaborator o perspectivă clară de evoluţie în Crossover, pe termen mediu şi lung

Account managerii se vor preocupa să le ofere în mod prioritar actualilor noştri colaboratori cele mai potrivite opţiuni de evoluţie în carieră în interiorul reţelei noastre de parteneri atunci când se epuizează bugetul alocat de client unui proiect tehnic, când o aplicaţie este retrasă de pe piaţă sau are loc o reducere de personal ce este alocat unui proiect devenit mai puţin important. 

Harta carierei va reprezenta grafic care sunt paşii în reţea, începând cu rolurile de juniori până la cele de chief software architect, software engineer manager sau în managementul tehnic. 

Veţi şti care este durata medie a unei activități (tour of duty) şi ce puteţi face pentru a vă accelera evoluţia în carieră - dacă veţi dori acest lucru. 

Fiecare va alege singur în ce punct doreşte să intre în prima colaborare pe acest parcurs schiţat de noi, în conformitate cu nivelul de pregătire pe care îl poate dovedi în acel moment, ştiind apoi care este traseul firesc pe care îl va urma, dar şi care sunt scurtăturile disponibile pentru cei mai talentaţi dintre voi. 

 

Fiecare colaborator va beneficia de coaching profesional pentru evoluţia accelerată în carieră

Atunci când vom remarca o nouă oportunitate de carieră care i se potriveşte unui colaborator existent, îi vom face această propunere de avansare, chiar dacă acest lucru are loc în timpul unui proiect aflat în derulare. 

Oricând, şi noi, şi voi avem acelaşi interes: de upgrade profesional continuu al tuturor talentelor ce ni s-au încredinţat şi au apelat la serviciile noastre. 

Pentru a putea să vă ţinem la cald cu oportunităţile ce apar pe parcurs şi pentru a realiza potrivirea de fineţe pentru acest update personalizat, vom compara mereu cu atenţie fiecare descriere a unui nou job solicitat de clienţii noştri cu etichetele de skills-uri şi experienţe practice înregistrate în dreptul fiecărui colaborator. 

Deoarece ne cunoaştem atât de bine, pentru că vă evaluăm în mod serios atât iniţial, la intrarea voastră în reţea, cât şi pe parcurs, pentru că înregistrăm progresul şi realizările, putem intui întotdeauna cine este cel mai potrivit pentru un anumit rol - un nou candidat venit din afara reţelei sau, în mod prioritar, un colaborator existent. 

Sfaturile şi recomandările noastre bine intenţionate vă vor fi adresate în spiritul celui mai sincer şi profesional coaching de carieră. 

În Crossover, ponderea colaboratorilor experţi ce ocupă poziţii specializate de mare senioritate şi care generează o valoare adăugată semnificativă pentru clienţi este mult mai ridicată decât media industriei IT din România. Iar valoarea lor ridicată de piaţă - dată de skills-urile şi experienţa dovedite - se reflectă corect în onorariile plătite şi încasate. 

Jumătate dintre colaboratorii români ai Crossover câştigă un onorariu brut lunar care depăşeşte plafonul de 5 salarii medii brute pe lună în echivalent USD din România, ponderea experţilor Crossover ce depăşesc acest nivel de onorarii fiind de peste 10 ori mai mare decât proporţia lor în rândul angajaţilor IT din România, care este de doar 4,5% din totalul developerilor.

 

Vom prelua rolul de "hub advisor" privind locaţiile cele mai potrivite pentru desfăşurarea activităţii voastre remote

Vom începe să oferim acces colaboratorilor noştri în spaţii de co-working situate în cele mai atractive locaţii de birouri din România şi din întreaga lume. 

În acest fel, vom facilita o experienţă unitară şi la un standard similar de calitate a serviciilor pentru orice membru din reţeaua noastră în orice parte a lumii, iar nomazii digitali vor putea călători şi accesa toate spaţiile de co-working proprii sau aflate sub contract cu Crossover. 

Avantajele de grup ale unei asemenea propuneri de valoare sunt multiple, de la discounturile de preţ negociate la posibilităţile de subvenţionare sau acoperire a chiriei şi organizarea de evenimente proprii dedicate, de tipul happy hour sau meetup, chiar în aceste locaţii. 

Spaţiile de co-working vor deveni locurile privilegiate de întâlnire ale programatorilor şi vor oferi prilejul potrivit de engagement, partajare de experienţe şi poveşti de succes între colaboratorii noştri actuali şi candidaţii ce sunt interesaţi să aplice la diverse joburi deschise. 

Oraşele pilot în care intenţionăm să derulăm în 2017 acest experiment logistic în România sunt Clujul, Bucureştiul, Timișoara și Iașiul.

 

Vă invităm să deveniţi cei mai buni ambasadori şi "evanghelişti" ai brandului Crossover în România

Colaboratorii noştri , care cred cu tărie în modelul de business şi în valorile propuse de Crossover şi cărora le place să se expună public sunt invitaţi să le promoveze activ şi să contribuie la consolidarea credibilităţii brandului Crossover în comunităţile locale de programatori din care fac parte. 

În social media sau pe propriul lor blog, prin interviuri acordate mass-media specializate, cu ocazia oportunităţilor de public speaking la conferinţele şi evenimentele locale, ambasadorii brandului Crossover vor putea să dea mărturie în mod credibil despre succesul Crossover datorită faptului că sunt şi ei parte integrantă a acestui fenomen global. 

Dacă sunteţi fani Crossover, dacă vă place să răspândiţi mesajul nostru pozitiv, optimist şi încurajator adresat talentelor tehnice de top din România, aveţi şansa să faceţi un pas în faţă şi să urcaţi pe scenă, în lumina reflectoarelor. 

Puteţi contribui la dezvoltarea unei mişcări Crossover în România şi vă puteţi consolida în acelaşi timp brandul vostru personal, puteţi cunoaşte mulţi oameni interesanţi şi deosebiţi în comunităţile de peers pe care le veţi frecventa şi dezvolta. 

Prin comunicare, prin relaţii şi conexiuni, veţi fi cei mai eficienţi purtători de cuvânt ai Crossover în polii regionali de dezvoltare ai industriei IT din România - Bucureşti, Cluj, Iaşi, Braşov sau Timişoara, modele vii şi poveşti de succes, izvor de referinţe şi recomandări în reţea, adevărate surse de inspiraţie pentru followerii voştri. Şi, nu uitaţi, pasiunea voastră poate fi contagioasă şi convingătoare.