Code Jam Timisoara, Aprilie 2017


Cine este interesat să câştige o competiţie vine şi de la distanţă

Programatorii timişoreni au aderat cu interes la ideea de competiţie de evaluare comparativă a competenţelor tehnice şi de recrutare propusă de Crossover. 

Participanţii au adresat multe întrebări pertinente şi interesante privind rolurile puse la bătaie de companie, apreciind transparenţa sesiunii deschise de Q&A organizate cu ocazia evenimentului. În fapt, discuţiile dintre participanţi şi organizatori au durat circa o oră.

De asemenea, ni s-a confirmat faptul că printre cei mai interesa(n)ţi participanţi se numără cei care vin de la distanţă doar pentru a participa la evenimentele noastre. Programatorii bucureşteni care s-au deplasat la turnirul de la Cluj şi cei sârbi care au venit din Belgrad la Timişoara ne-au întărit această opinie. 

Am stat de vorbă cu cei trei câştigători ai competiţiei "Software Engineering Manager & Technical Product Manager Crossover Tournament" pentru a vedea care este perspectiva lor post-eveniment asupra experienţei intense trăite în 1 aprilie 2017. 

Propunerea Crossover mi se pare combinaţia ideală între beneficiile muncii într-o ţară occidentală şi confortul de acasă

Predrag Maric, Senior Java Developer, un inginer IT cu 10 ani de experienţă în dezvoltare Java venit din Belgrad, a fost câştigătorul competiţiei organizate la Timişoara. 

Testarea sa comparativă în raport cu competiţia compusă din cei mai talentaţi programatori din regiune a reprezentat mănuşa aruncată de organizatori care l-a atras la Timişoara. 

"Primesc o serie de oferte de muncă ce presupun relocarea, aspect care nu intră momentan în planurile mele de viaţă. Astfel, componenta de full time remote a joburilor oferite de Crossover a reprezentat pentru mine un plus de atractivitate pentru a intra în acest turnir tehnic."

A fost o experienţă nouă pentru Predrag, fiind primul turnir offline la care a participat. 

"Panelul de Q&A mi s-a părut interesant, deoarece m-a ajutat să înţeleg mai bine care sunt oportunităţile oferite de Crossover. Testele au acoperit o diversitate de arii ale activităţii profesionale a unui developer, ceea ce mi-a facilitat identificarea cu precizie a aspectelor la care mai am de lucrat în viitor pentru a-mi îmbunătăţi competenţele profesionale."

Stadiile tehnice ale procesului de testare îi erau deja familiare dinainte lui Predrag, deoarece practică în mod uzual modalităţi similare de a-şi încerca forţele în dezvoltarea software alături de colegi şi prieteni, la locul de muncă.

"Testul SCRUM a fost destul de dur pentru mine deoarece mi s-a părut dificil să elimin din start o serie dintre răspunsurile alternative oferite de organizatori. Fiecare întrebare oferea cel puţin două opţiuni de răspunsuri care păreau corecte la prima vedere. Dezvoltarea planului de proiect a fost, de asemenea, provocatoare datorită experienţei anterioare mai scăzute pe care o aveam în această direcţie."

Competiţia a fost extrem de strânsă la vârful clasamentului până la testul final, astfel încât Predrag Maric s-a bucurat să descopere că a câştigat până la urmă competiţia. 

"Pentru mine, au fost diverse aspecte care mi-au provocat un declic şi m-au ajutat să punctez decisiv. Pe lângă practicarea de teste similare la locul de muncă împreună cu colegii mei, în ultima jumătate de an am preluat în timpul liber un task suplimentar de editor la un blog tehnic. Acest rol m-a ajutat să îmi îmbunătăţesc abilităţile, să ţin pasul cu noile tehnologii şi să îmi perfecţionez exprimarea în scris şi verbală în limba engleză." 

Predrag crede că oferta primită de la Crossover îi deschide o plajă întreagă de oportunităţi, de data aceasta la o scară globală. 

"Unii dintre colegii mei din Serbia caută oportunităţi de angajare care includ relocarea într-o altă ţară. Alţii însă, la fel ca mine, vor să locuiască în continuare în Serbia. Propunerea Crossover mi se pare combinaţia ideală pentru că include toate beneficiile aduse de munca într-o ţară dezvoltată din Occident, dar direct de acasă, din confortul propriei tale case. Sau de oriunde preferi. Este deosebit să dispui după preferinţe de toate aceste alegeri şi opţiuni. Singurul lucru care mă îngrijorează puţin este faptul că voi lucra complet remote, de la distanţă, fără a-i întâlni în persoană pe niciunul dintre colegii mei de echipă. Nu este un aspect cu care am fost obişnuit până acum. De aceea, probabil îmi va lua ceva timp să mă adaptez la acest nou mod de a lucra. Până la urmă va fi o nouă experienţă, ce se va adăuga la cele anterioare. Voi face tot ce va ţine de mine pentru a o transforma într-o experienţă bună, pozitivă, de care să îmi amintesc cu plăcere."

Mi-am adus aminte cum e să fii în priză o zi întreagă şi să reuşeşti să fii concentrat şi prezent până la finalul zilei

Cristian Ţăran, Senior Software Engineer, a aflat de joburile oferite de Crossover de pe LinkedIn şi a discutat înainte despre conceptul full remote work cu un amic care lucra deja la firma noastră. 

"Auzisem deja despre condiţiile contractuale şi nivelul tehnic ridicat al colaboratorilor. A fost cea mai bună ocazie să văd cu ochii mei cum e, să testez care sunt exigenţele companiei şi să gust experienţa aceasta live. Faptul că i-am cunoscut în persoană pe o parte dintre colaboratorii Crossover a contat, de asemenea, pentru aprecierea finală a evenimentului. Am fost înainte şi la meet-up-ul organizat de grupul Timişoara Remote Work, unde am vorbit cu vicepreşedintele pe engineering al companiei, Mircea Strugaru, care este timişorean şi cu un Software Engineering Manager din Cluj, Gelu Vac. Evenimentul a fost foarte intens, cu multe probe la număr, peste aşteptările mele. Mă aşteptam la doar trei probe şi în final au fost mai multe. Proba cu grila despre SCRUM şi management şi cea de algoritmică mi s-au părut accesibile, în schimb project plan-ul şi testul tehnic au fost mai dificile. De ceva timp încerc să învăţ permanent, să mă îmbunătăţesc, să nu îmi adoarmă nici o latură profesională. Cu această ocazie mi-am adus aminte cum e să fii în priză o zi întreagă şi să reuşeşti să fii concentrat până la finalul zilei. Eram încă acolo la interviul de la orele 20:30, eram prezent la întreaga mea capacitate. Deci, mi-am exersat starea de prezenţă şi capacitatea de focusare şi concentrare pe task şi se pare că mi-a ieşit bine. Participanţii cu care am discutat mi-au lăsat impresia că sunt capabili, m-am simţit ameninţat de concurenţă până la sfârşit. De aceea, am dat tot ce am putut, la maximum. Munca remote îmi convine pentru că pot să îmi organizez singur timpul. Nu stau la calculator atunci când nu mă simt productiv şi pot să mă aşez la lucru doar când mă simt eficient. Sunt curios cum va funcţiona tool-ul de Work Smart şi cum îl voi folosi mai eficient pentru mine şi pentru oamenii din echipa mea. Şi procesul de formare a echipei va fi challenging. Sper să fie oameni comunicativi, să nu aştepte să fie întrebaţi ca să ofere răspunsuri, să fie investiţi cu responsabilitate. Nu caut doar nişte buni executanţi, prefer oamenii implicaţi 100% în proces şi cu iniţiativă."

E o boală naţională a românilor să ne subapreciem faţă de valoarea noastră intrinsecă reală

Felul în care îşi "vinde" Crossover evenimentul şi poziţionarea prin capacitatea de a atrage cei mai talentaţi 1% dintre programatorii existenţi pe pieţele locale l-a făcut curios pe Alexandru Szasz, un experimentat manager, developer şi arhitect software şi l-a determinat să participe la competiţia competenţelor tehnice. 

"Mi s-a părut amuzant şi incitant felul în care se vinde Crossover. Am participat din joacă, doar ca să văd cine sunt aceşti programatori talentaţi din Timişoara şi cum mă situez comparativ cu ei. La final am aflat cu uimire că mă număr şi eu printre cei mai buni participanţi la competiţie. În urma evenimentului, mi-am reconfirmat faptul că e o boală naţională a românilor să ne subapreciem faţă de valoarea noastră intrinsecă reală. Faptul că am acceptat oferta de lucru ce mi s-a făcut după turnir mi-a pus în vedere să fiu mai atent pe viitor la asemenea oportunităţi, să nu le mai tratez cu indiferenţă. Dacă nu participam din joacă şi curiozitate, pierdeam de fapt o reală oportunitate pentru cariera mea. Cel mai greu pentru mine a fost testul de ascultare şi concentrare, unde trebuia să urmărim un clip pe YouTube în care cineva cu un accent nemţesc vorbea ceva tehnic şi nou pentru mine. Trebuia să răspundem apoi din memorie la nişte întrebări de atenţie din care organizatorii puteau să vadă ce şi cât am reţinut din termenii tehnici noi pe care i-am auzit pentru prima dată. A fost dificilă şi ultima probă, un plan de proiect complet, inclusiv lansarea în producţie, pornind doar de la câteva cerinţe ce au fost enunţate succint. Interviul a fost relativ simplu pentru mine deoarece anterior am parcurs şi am ţinut numeroase asemenea interviuri. Am lucrat şi în multinaţionale, şi în companii antreprenoriale unde am intervievat personal circa 100 de oameni. Până acum, nu am mai lucrat complet remote, cu oameni din toate colţurile lumii, provenind din culturi diferite, trăind şi muncind pe fusuri orare diferite. Va fi ceva inedit şi interesant. M-au atras atât rolul de Software Engineering Manager şi câştigul promis, cât şi tehnologiile noi utilizate de start-up-urile din SUA şi flexibilitatea programului de lucru. Sunt sceptic din fire şi evit să mă pronunţ definitiv asupra beneficiilor unei oportunităţi până văd cum merge după prima lună de lucru. Vreau să aflu singur care e ritmul de lucru şi cum mi se potriveşte modul de cooperare în echipele globale virtuale. Am fost implicat şi în recrutări IT şi cunosc scepticismul programatorilor de a lucra independent, ca PFA sau microîntreprindere. Nu mai ai protecţia oferită de un job ca angajat. În România, ca angajat, taxele şi administrarea veniturilor şi contribuţiilor ţi le face firma, pe când în America declaraţiile şi plăţile către Fisc ţi le faci singur, iar diferenţa dintre statutul profesional al angajatului şi cel al liber-profesionistului este mai mică. Şi lucrul full remote sperie puţin pe majoritatea românilor, pentru că nu mai sunt lângă colegii lor tot timpul şi nu pot cere oricând ajutor."